Victoria la Botoșani, cheia pentru câștigarea Cupei Ligii pentru Pandurii? „Un rezultat pozitiv îți dă tonus și încredere pentru finală”

Victoria la Botoșani, cheia pentru câștigarea Cupei Ligii pentru Pandurii?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dincolo de lupta pentru titlu, atenția României fotbalistice este concentrată în această lună și pe celelalte două trofee importante puse în joc. Steaua le joacă pe amândouă, atât finala Cupei României, cu „U” Cluj (duminică, 31 mai, ora 21:00, Arena Națională), cât și finala Cupei Ligii, contra Pandurilor Tg. Jiu (miercuri, 20 mai, ora 20:00, Arena Națională). Pandurii dispută vineri, cu FC Botoșani ultimul meci oficial înainte de finala cu Steaua de miercuri.

O victorie a gorjenilor ar spulbera emoțiile în lupta pentru retrogradare, însă pentru antrenorul echipei jocul din Moldova are și o altă însemnătate. „Rezultatul de la Botoșani contează foarte mult înaintea Cupei Ligii, trebuie neapărat să ne întoarcem cu ceva de acolo, minimum un punct, spun eu, e o deplasare grea din punctul de vedere al distanței. În condițiile în care reușim un rezultat pozitiv la Botoșani, avem un alt tonus și o altă încredere și pentru finală”, a spus Edi Iordănescu înaintea meciului care se va juca azi, de la 18:30.

Biletele pentru finala Cupei Ligii se pot cumpăra deja online de pe site-ul www.biletenationalarena.ro, dar vor fi comercializate și la casele de bilete de la Arena Națională în zilele de 19 și 20 mai. Prețurile pleacă de la 10 lei la peluze și pot ajunge la 100 de lei în zona VIP 1.

Cristian Scutariu / Redactor
Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa. O fană a filmat totul: „Acum au uitat-o…”
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa. O fană a filmat totul:…
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă zilele viitoare
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele lovite de furtuni cu gheaţă…
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze provocatoare!
Nora milionarului care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut în noi ipostaze…
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Reguli la buletin. Obligatoriu pentru românii care nu locuiesc la adresa declarată
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
Thomas Shelby revine. Filmul „Peaky Blinders” a fost confirmat: „Asta este pentru fani”
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
S-au pus în vânzare bilete pentru meciul Naţionalei cu Liechtenstein la stadionul Steaua
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×